Sistemul imunitar – Partea I

sistemul imunitar partea i

Și pentru că a venit frigul mai devreme și se înmulțesc virozele, am hotărât să fac câteva postari despre sistemul imunitar, cel care se luptă cu toți virușii. Un sistem imunitar puternic ne poate apăra de toti agenții patogeni. Auzim des întrebarea „Cum să-mi întăresc sistemul imunitar?”. Cel mai important este să evităm factorii care ne scad imunitatea. Dintre aceștia, cei mai periculoși sunt:

– FRICA care declanșează reacția „luptă sau fugi”, eliminându-se în corp hormoni care blochează sistemul imunitar – cortizolul, adrenalina și nonadrenalina. De asemenea, o parte bună din sângele care circulă prin organele interne este „împins” către extremități – mâini – pentru a lupta și picioare – pentru a fugi. Corpul nu face diferența dintre frica ca s-a luat după tine un lup, frica că îți poți pierde locul de muncă sau frica de un virus. El reacționează la fel. Prin urmare, frica scade energia de apărare a organismului. Au de suferit și organele interne, în special cele puternic vascularizate, deoarece sunt nevoite să lucreze cu o cantitate mai mică de sânge decât ar avea nevoie.

P.S. Copiii mici, în general până la 7 ani, preiau emoțiile mamei.

– Scăderea temperaturii corpului – La temperatura normală a corpului, virușii se înmulțesc greu. Este suficient ca temperatura sa scadă cu câteva unități și virușii încep să se înmulțească rapid, iar sistemul imunitar ar putea să nu ne mai poată apăra de invazia de viruși. Prin urmare, este foarte important să ne îmbrăcăm corespunzător, astfel încât să nu ne fie frig.

– Consumul de dulciuri concentrate blochează sistemul imunitar. Celulele fagocitare sunt responsabile de distrugerea microbilor, virușilor, bacteriilor care pătrund în organism. Atunci când consumăm dulciuri, ele „uită” de inamici și încep a manca zahărul. Prin urmare, virușii și bacteriile se înmulțesc în voie.

– Consumul alimentelor proinflamatorii care favorizează și apariția excesivă a mucusului: făina albă de grâu, uleiurile rafinate, alimentele prăjite, lactatele, alimentele procesate, alimentele bogate in histamina (murături, borș acru, oțet, alcool s.a.).

Alți factori importanți care scad capacitatea sistemului imunitar de a se apăra: fumatul, alcoolul, cafeaua, unele medicamente și E-uri alimentare, sedentarismul, radiatiile, poluarea, substanțele toxice, izolarea prelungită, locuințe în care există mucegai, (pentru femei) sarcini repetate, alaptare prelungită ș.a.

În concluzie, pentru a avea un sistem imunitar puternic, evitați factorii care duc la scăderea capacității de apărare a organismului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *